Organismul – Metaforă sau realitate?

Ce ai spune, care este calea sau cheia spre pacea mondială?

Tatăl meu a ținut o prelegere cu privire la această temă în data de 21 Septembrie 2018 la Universal Peace Federation (UPF) Conferința Internațională mondială în Genf. Printre altele a spus următoarele:

(Partea 4, -1:19:11 până la 1:18:55)„Eu cred că înainte de toate este vorba de conștiința noastră de a recunoaște: Omenirea este un organism și nimic altceva(…)(1:17:44 – 1:17:34) Problema noastră, de ce nu putem înainta, este: Noi înțelegem majoritatea lucrurilor ca metaforă, ca pildă, în loc de a le înțelege ca realitate(…) (1:17:51 – 1:13:42) Dar atâta timp cât noi nu învățăm să trăim ca un organism, cu un singur cap asupra noastră care ne trăiește, nu va fi pace aici jos, nici măcar acasă, imposibil.”

Noi, ca familie mică conștientizăm cu cei doi copii ai noștri că acest organism nu este doar o metaforă, ci cu adevărat realitate.

Ei sunt încă foarte mici, dar cu toate acestea sunt organele noastre cele mai importante care ne completează, fără de care noi nu putem merge mai departe…sau mergem dar foarte greu. Foarte concret am ajuns de exemplu într-o situație cu micuțul nostru Arnold care ne-a dus la punctul zero. Cu nici un chip nu vroia să mai bea ceva. Îndată ce ne apropiam de el cu ceșcuța își întorcea capul într-o parte… și lucrul acesta nu chiar în mod inconșient…

N-am știut ce să mai facem, ajunsesem la punctul zero, pentru că fiecare încercare eșuase pur și simplu. Dar atunci am experimentat organismul ca realitate.

Legitatea că în organism UNUL VEDE ÎNTOTDEAUNA, s-a îndeplinit în mod foarte practic atunci când noi l-am inclus și pe Iosua (2 ani)) în nevoia noastă și i-am povestit situația cu Arnold. L-am întrebat dacă are vreo idee cum îl putem ajuta pe cel mic? Bucuros a dat din cap după care i-am dat ceșcuța în mână și el s-a așezat imediat lângă Arnold. La prima invitație din partea lui Josua să bea, căpuțul lui Arnold s-a întors brusc din nou în cealaltă parte. După aceea Josua l-a bătut pe umăr: „Noni, bea te rog… Noni …” – nu a trecut un minut, și Arnold și-a întors încet capul, fața lui a devenit luminoasă și a început să bea foarte normal. De atunci, tema aceasta s-a rezolvat pur și simplu și micuțul ne-a lăsat să simțim cu fiecare ocazie că și-a redeschis inima și acum vrea cu adevărat să bea când îi spunem.

În felul acesta am experimentat cu cei mai mici copii ca fiind cele mai importante „organe” de care avem nevoie la fel cum corpul nostru are nevoie de organele sale.